Miopia celor mici

Miopia celor mici

Miopia este unul dintre cele mai răspândite vicii de refracție, care influențează cel mai mult sănătatea oculară pe termen scurt, mediu și lung. Gradul de incidență al acesteia a crescut alarmant, devenind o problemă de sănătate publică!

Miopia apare atunci când lumina care intră în ochi nu ajunge direct pe retină, ci se oprește în fața acesteia. Astfel vederea la apropiere e bună, în timp ce, vederea la distanță este încețoșată!

De ce trebuie intervenit din copilărie?

Vederea copiilor se dezvoltă cu precădere în primii 10 ani de viață din aproape în distanță. Această dezvoltare influențează direct activitățile copiilor, interesul lor pentru lectură sau abilitățile academice. Totodată, copiii nu își dau seama că nu văd bine, pentru că ei nu au termene de comparație. În plus, ei pot compensa o vedere neclară datorită capacității de acomodație. De aceea, ca adulți, e important să ne asigurăm că sistemul lor vizual funcționează corespunzător.

Când vorbim de Miopie trebuie să conștientizăm că ea progresează foarte repede în cazul copiilor, întrucât există o creștere rapidă a întregului lor corp. Prin urmare, odată depistată e necesar să intervenim de la vârste cât mai fragede pentru a încetini evoluția ei și riscurile de boli oculare asociate cu aceasta.

Ce soluții există pentru copiii miopi?

1. Ochelari cu lentile speciale pentru controlul miopiei

2. Lentile de contact moi

3. Lentile de contact de noapte

4. Atropină (sub formă de picături – concentrație redusă)

Când ar trebui duși copiii la control de specialitate?

Copiilor de vârstă școlară le e recomandat un control. Dacă există probleme de vedere specialistul care îl examinează poate decide să îl evalueze mai des, în funcție de nevoile celui mic.

Cel mai des copiii ajung la control după ce ei sesizează că nu pot citi de pe tablă. Insă, chiar dacă nu acuză probleme de vedere, postura incorectă la scris sau citit, mijirea ochilor sau frecarea acestora sunt indicii că cel mic depune un efort prea mare pentru a vedea, și ar trebui să efectueze un consult complet.

Cum personalizăm lentilele?

Cum personalizăm lentilele?

Până să vedem CUM haideți să înțelegem DE CE!

De ce lentile personalizate? Deoarece îți îmbunătățesc considerabil percepția oferind o claritate de neegalat și o experiență vizuală full HD.

Iată trei lucruri care fac din lentilele personalizate soluția ideală pentru tine. În primul rând, câmpul vizual este de cca 4 ori mai mare față de o lentilă convențională, îmbunătățind astfel vederea periferică.

În al doilea rând – echilibrează percepția imaginilor de mărimi diferite (aspect deosebit de important mai ales când avem diferențe de dioptrii între cei doi ochi).

În al treilea rând, dioptria este distribuită pe toată suprafața lentilei – oferind acea claritate caracteristică acestui tip de lentile.

Înglobând toate aceste aspecte lentilele personalizate devin noul standard al calității, fiind croite special pentru fiecare ochi în parte, literalmente. Având un aspect estetic și fiind foarte confortabile în purtare, ele câștigă – pe bună dreptate, teren în fața lentilelor convenționale.

Dar CUM personalizăm lentilele?

Munca de personalizare începe încă din momentul consultației. Determinarea corectă a dioptriilor este un prim pas. Măsurarea distanței pupilare monocular (pe fiecare ochi în parte) este din nou esențială, și trebuie făcută de către prescriptor întrucât măsurătoarea de la aparatul de refracție indică distanța pupilară binocular (a celor doi ochi împreună). Deși majoritatea prescriptorilor iau în calcul acea distanță pupilară, pe care o împart egal între cei doi ochi, practica ne arată că, în majoritatea cazurilor, distanțele pupilare ale celor doi ochi diferă, iar asimetriile acestora trebuie luate în considerare pentru a evita disconfortul în timpul purtării ochelarilor.

Mai apoi, trebuie aleasă o ramă potrivită estetic, dar și tehnic, iar procesul de personalizare al lentilelor continuă cu măsurarea anumitor parametrii ai acesteia în raport cu ochii cum ar fi: distanța vertex (distanța dintre ochi și partea posterioară a lentilei), înălțimea de vedere (pe unde priviți prin ramă – spre mijloc sau poate în partea de sus a ei), gradul de înclinare a ramei (când este purtată) dar și unghiul ei de curbură.

Acești parametrii pot fi stabiliți în mod analog de către Optometrist, dar sunt mult mai precis determinate digital, cu ajutorul tehnologiei, utilizând practic un senzor ce se aplică pe rama care va fi poziționată în modul de purtare și apoi făcând 1-2 fotografii. Ulterior, algoritmul va calcula milimetric toți acești parametrii corelând automat prescripția, parametrii de purtare și tipul lentilei dorite.

În felul acesta obținem ochelarii cu lentile personalizate, croiți pentru tine, care îți vor satisface exigențele. Vei vedea diferența cu atât mai mult cu cât lentilele de care ai nevoie sunt complexe, specifice anumitor activități sau au dioptrii mari.

Keratoconus

CE ESTE KERATOCONUL?

Keratoconusul este o boală degenerativă a globului ocular ce se caracterizează printr-o subțiere și o deformare a corneei, aceasta luând forma unui con. Corneea are un rol esențial în mecanismul vederii, deoarece este primul mediu prin care trec razele luminoase ce intră în ochii noștri. Lipsa de uniformitate a acesteia deviază razele de la nivelul ochilor, iar vederea va fi distorsionată.

Boala poate să afecteze unul sau ambii ochi, la 1 din 1000 de persoane și în general debutează în adolescență sau după împlinirea vârstei de 20 de ani. Cauzele sunt încă necunoscute. Studiile au arătat însă că o combinație între factori din mediul înconjurător (cum ar fi frecatul excesiv al ochilor, alergiile), unele boli genetice (ca sindromul Down, sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos) și lipsa unor importante fibre de ancorare care stabilizează structural corneea, pot duce la apariția keratoconusului.

Semnele precoce de keratoconus sunt vederea încețoșată și necesitatea modificării frecvente a dioptriilor. Alte simptome includ: sensibilitate crescută la lumină, dificultate în a conduce noaptea, halouri şi reflexii ce apar în jurul surselor de iluminare artificală, oboseală a ochilor, dureri de cap. În cazurile mai grave, vederea nu mai poate fi corectată cu ajutorul ochelarilor sau a lentilelor de contact moi. De cele mai multe ori este prezent și astigmatismul.

Pentru majoritatea pacienților cu keratoconus, tratamentul de bază este reprezentat de corecția optică cu lentile de contact rigide. Acestea nu iau forma corneei precum lentilele de contact moi și permit razelor de lumină să se proiecteze într-un mod mai clar pe retină. Rezultatul este redobândirea acuității vizuale și încetinirea progresiei bolii.

Foarte util este crosslinking-ul corneean, indicat pentru a încetini sau opri progresia bolii. Este o procedură non-invazivă ce implică tratarea ochilor cu picături de riboflavină și vitamina B2 și expunerea corneei pentru 15-30 minute la raze UV-A. Tratamentul induce legături naturale de colagen în fibrele corneei pentru a preveni slăbirea lor. Acest fenomen se produce și natural, odată cu îmbătrânirea corneei, dar tratamentul accelerează acest proces şi îl intensifică.

Avantajele oferite sunt multiple:

  • îmbunătățește calitățile corneei (rezistență, rigiditate, stabilitate biomecanică),
  • previne progresia bolii și deteriorarea suplimentară a vederii,
  • îmbunătățește purtarea lentilelor de contact rigide,
  • amână necesitatea transplantului de cornee.

Deoarece nu există manifestări specifice ale bolii și toate simptomele prezentate pot fi asociate și cu alte probleme oculare, pentru un diagnostic corect sunt recomandate sunt controale oftalmologice regulate.

Sfatul nostru: Nu lăsați keratoconusul să progreseze până în faza finală! Din cauza gradului ridicat de subțiere a corneei, intervenția chirurgicală devine mai complicată, perioada de vindecare mai îndelungată, refacerea acuității vizuale mai lentă.

Prin intervenția în fazele inițiale acuitatea vizuală se reabilitează în proporție de până la 98%, totodată se evită posibilitatea de a ajunge în faza acută de keratoconus, unde există riscul de a pierde ochiul ca organ.

Informații utile despre lentile de contact

Ce trebuie să știm despre lentilele de contact?

Lentilele de contact sunt o opțiune practică și la îndemâna purtătorilor de ochelari de a renunța ocazional sau definitiv la purtarea ochelarilor. Milioane de oameni sunt purtători de lentile de contact, în ciuda faptului că de cele mai multe ori nu ne dăm seama de acest lucru. În funcție de stilul nostru de viață, de ocupația noastră sau de hobby-urile noastre, fiecare avem cerințe unice în ceea ce privește vederea noastră, iar lentilele de contact sunt adaptate acestora.

De ce lentile de contact?
Beneficiile majore oferite de lentilele de contact sunt un câmp vizual larg, natural și îmbunătățirea aspectului estetic al purtătorului. În multe cazuri, lentilele de contact oferă și o acuitate vizuală mai bună.
Comparativ cu ochelarii, lentilele de contact oferă un confort mai bun în cadrul activităților sportive sau de relaxare, nu se aburesc, nu alunecă de pe față, și nu se murdăresc. De asemenea, permit purtarea oricărui tip de ochelari de soare sau de protecție.

Ce este de fapt o lentilă de contact?
Este o lentilă subțire, curbată, care se așează pe suprafața ochiului, în fața corneei. Lentila este de obicei transparentă, dar de cele mai multe ori are o nuanță discretă de bleu, pentru a o face mai ușor de manevrat. Lentilele de contact de astăzi sunt fie dure, fie moi. Majoritatea purtătorilor optează pentru lentilele moi, deoarece sunt mai confortabile și mai ușor de întreținut.

În mod normal lentilele de contact sunt un mijloc de corectare a vederii, însă există și lentile de contact care au scop pur cosmetic. Aceste lentile sunt colorate și pot îmbunătăți sau schimba nuanța ochilor sau pot fi lentile speciale folosite pentru a ascunde anumite defecte ale globului ocular.

Lentilele de contact și îngrijirile igienice
Deoarece lentilele de contact se aplică direct pe suprafața ochiului este obligatoriu să avem un program strict de igienă pentru evitarea eventualelor complicații. Astfel, lentilele trebuie păstrate în recipienți și soluții speciale de curățare și dezinfectare, trebuie înlocuite conform programului stabilit în prealabil de producător și cel mai important, trebuie să avem o igienă corespunzătoare a mâinilor în momentul în care manevrăm lentilele.

Lentilele de contact sunt de mai multe tipuri, de aceea specialiștii noștri vă așteaptă în centrele Best Optic pentru a vi le recomanda pe cele mai potrivite pentru dumneavoastră.

Trimite mesaj
Bună ziua! Cu ce informații te putem ajuta?
Call Now Button